In seara primei etape de la Rasnov de anul trecut, ma duceam prin Brasov cu Clio-ul RS de strada luat de la Costi. Mergeam sa-mi dea Sorin Ghisoi niste placute de frana pentru Ibiza mea de curse. Cand m-am intalnit cu Sebi Stanciu care era smecher cu Mitsubu lui Evo galben imi spune “Eee, esti oligarh?!”. Se referea la aroganta mea de a fi un hot hatch.

Mi-a ramas expresia asta intiparita in minte. “Esti oligarh” a devenit oricine care face sau are ceva care in mod normal nu-si permite. A prins expresia ca de altfel orice perla pe care Sebi o scoate cam la trei secunde.

Trebuie sa recunosc ca parcursul meu in viata a fost o alternanta complet haotica de “oligarhie”, melancolie si incrancenare. Momentele de o aproape falsa opulenta se terminau in zile crunte de asteptare la marginea subzistentei. Chiar daca cele din urma au fost rare, totusi ele isi pun amprenta si te fac nenatural in momentul in care sari gardul in curtea cu iarba verde taiata la milimetru.  Te fac un intrus care se uita tot timpul dupa umar.

Exista o realitate. Daca pretinzi destul de mult timp si cu convingere ca esti cineva pana la urma lumea te va crede. Asa am ajuns eu sa fiu pilot si sa-mi spuna un prieten din presa ca am ajuns un mic brand. Exagerarea lui a fost menita sa ma maguleasca si e normal ca si-a atins scopul. Asa cum si elaborata mea sarlatanie de a ma considera pilot a dat roade.

Am ajuns sa fiu principalul pilot intr-o echipa care a facut teste pe un traseu inchis. Ati inteles bine sper! Teste, am spus. Acea activitate pe care si-o permite Loeb, Latvala, Porcisteanu si … un anume Adrian Grigore, dupa cum spun comunicatele lui de presa. Asadar am fost doua zile pe acelasi traseu pe care Colina si-a dus cu cateva saptamani campionii la teste. Cum ar fi zis Sebi, acum sunt oligarh. Am echipa, am un sponsor mare, am spate, “ce-mi mai place opulenta”… nu-i asa?

In ritmul asta nu m-ar mira ca peste cativa ani sa pot avea si o masina cu care sa ma bat sus de tot si lumea sa ma recunoasca in vacanta pe carari de munte.” Asta e ala cu dieselul” vor zice niste pasionati cu care m-as intalni pe partia de ski. Si as fi invidiat. Dar stresul si-ar fi spus de mult cuvantul.

Oare ce s-ar intampla daca m-as opri acum?! Sa recunosc ca de fapt nu am vrut niciodata sa ajung atat de departe ci doar sa am un job, un partener de viata cu care sa ma  iubesc, un SEAT Toledo din 2002 TDI luat in leasing si sanatate sa pot sa alerg oricand imi vine.  Cine nu ar schimba orice “oligarhie” cu aceste ultime isi merita stresul de a fi mereu in preajma prapastiei, de a pierde tot si de a cadea in derizoriu”