Norris Mageanu & eterna dilema : ” Eu cu cine votez ? ”


Cu cine votezi, de ce nu candidezi, ai auzit cine s-a inscris, ce-ai mai aflat, cine pe cine mai sustine, ce parere ai de programele candidatilor,  ce proiecte sunt pentru anul viitor, acestea toate sunt intrebari aflate atat pe buzele tuturor apropiatilor de motorsport dar cu atat mai mult in mintile celor din mass media .

Ni le-am tot pus si noi, Motorsportnews.ro pe de o parte si Norris Mageanu de cealalta parte si, mai in gluma mai in serios, am inventat inca o “platforma program” pe care v-o prezentam mai jos :

L-am gasit pe Norris Mageanu preocupat cu modificarea unui Citroen Jumper pe care tocmai l-a achizitionat 🙂

Buna ziua Norris, ce faci?

Salut, iti recunosc ca trecem greu prin perioada asta dintre sezoane, ne cam plictisim…in consecinta, ne facem de lucru, am achizitionat un Citroen Jumper si il accesorizam.

Ce presupune “accesorizarea” ?

Pai in primul rand i-am schimbat toate becurile (interioare, pozitii, semnale), am bagat 50 de metri de cheder ca sa nu mai zdrangane plasticele prin interior, apoi i-am montat folie pe geamurile laterale si spate, i-am montat instalatie bi-xenon, urmeaza “imbracarea” in folie de carbon de la 3M, jante, praguri, soft la motor, incalzire in scaune, sonorizare si altele, nu mai stiu acum…

Si cine face toate astea?

Mie imi place sa spun ca se lucreaza in laboratoarele Hatters Motorsport. Razvan Sandulescu (Kolantec), Mihai Stana (Pixi) si uneori Andrei Rusu sunt cei care fac toate nebuniile astea…

Si ce modificare a soft-ului i se poate aduce unui Jumper?

Pai inca nu stiu exact, e o premiera si pentru noi dar avem doi prieteni care ne-au facut oferte pentru asta, SKN (Andrei Tentean) si DIMSPORT (Aurelian Andronache-Dode)…ei spun ca mai obtinem aproximativ 30 de cai si 50 de Nm.

Sa aveti spor si sa ne trimiteti poze cand e masina gata. Hai sa trecem la lucruri serioase, spune-ne cum a fost 2010 pentru tine si pentru Hatters Motorsport?

Pai stiti foarte bine cum a fost…am fost afiliati la FRAS la Adunarea Generala de la inceputul anului si ne-am pregatit pentru o etapa dubla de coasta si una de raliu. Evenimentele s-au precipitat de-a lungul anului si am ajuns sa mai organizam inca o etapa dubla de coasta si 4 etape de karting. Mai mult, printre picaturi, am organizat sesiunea de teste de pe Transfagarasan cu Jari Matti Latvala. Dar un club sportiv nu inseamna numai organizarea de curse, avem si sportivi (piloti si copiloti) care participa in campionatele nationale: Aurelian Andronache, Florin Pelmus, Dan Necula, Eduard Popa, Horia Platona, Eugen Tataroiu, Silviu Procopiu si chiar si eu.

Claie peste gramada, am facut un calcul simplu si Hatters Motorsport, ca organizator a insemnat in 2010: 100% din karting, 25% din viteza in coasta,  12,5% din raliuri . Cred ca asta spune multe despre ce si cat putem face…

Raliul Argesului este singurul raliu fata de care nu au fost plangeri in privinta mediatizarii…

Pai si te miri? Am muncit mult si am avut parteneri puternici. Dar mai sunt si alte raliuri la care s-au facut eforturi pentru promovare, lucru care s-a si vazut.

Mda, asteptam sa ne spui mai multe despre cum ati facut, de ce nu au facut si altii si, eventual, in urma ultimelor discutii de pe forumuri, cum ati impartit banii din suprataxa?

Noi facem publicitate de aproape 10 ani, nu e greu sa promovezi un eveniment in aceste conditii; avem contracte cu furnizori si cu shop-uri de media, facem mult PR. Nu stiu de ce nu au facut altii, nu e treaba mea – daca sunt sarcastic, pot sa spun ca mie imi convine, asa suntem mai apreciati noi. Nu mai stiu exact unde s-au dus banii din suprataxa dar stiu sigur ca s-au dus !! Am cheltuit mult mai mult. Daca ma gandesc mai bine, daca vor fi si la anul, eu as vrea ca acei bani sa vina tot la mine pentru ca sunt convins ca ii gestionez cel mai bine. Daca insa privesc la vizibilitatea raliurilor din restul anului as spune ca mai bine s-ar centraliza la federatie, cu conditia ca cineva de acolo sa faca ceva destept cu ei. Nu sa ii dea pe hartii si emisiuni pe care le privim doar noi.

Ce parere ai de ideea unuia dintre candidatii la presedintia FRAS de a avea etape simple de coasta anul viitor?

In primul rand, pe mine ma umfla rasul cand vad ca un om (pe care altfel il respect si imi este drag) trimite 2 pagini cu 500 de cuvinte si are pretentia ca este candidat cu platforma. Pai doua pagini de idei care imi trec prin cap le scriu in 5 minute.  Asta inseamna ca am platforma program? Oricare dintre noi isi doreste o parte din lucrurile trecute pe fituicile acelea de hartie. Daca unul dintre noi le pune pe o bucata de hartie, inseamna ca si poate sa le faca? Ma astept ca pilotii, organizatorii si in general cei implicati sa taxeze mai aspru aceasta superficialitate.

Cu privire la etapele de coasta, noi am prezentat la FRAS o cerere pentru organizarea din pozitia de promotor al intregului campionat de viteza in coasta de anul viitor. Am si discutat cu unii dintre organizatori despre aceasta optiune, avem suportul financiar si posibilitatile sa facem acest lucru.

Vrei sa faci o mica revolutie in automobilism…

Nici vorba…vreau, ca spectator, sa merg cu drag la curse, sa vad la televizor la stiri cine a castigat, sa am de unde sa imi cumpar un hot dog si o bere, sa aflu ce pilot trece prin fata mea, sa pot sa imi fac o poza cu pilotul favorit pe care sa imi dea un autograf. Mai vreau, ca pilot, sa mi se zambeasca la inscriere, sa am certitudinea ca timpul afisat este si cel real, ca colegul meu de grupa are masina in parametrii tehnici adecvati grupei noastre, sa fiu apreciat nu doar cand sunt pe locul intai ci pentru simplul motiv ca sunt prezent la start, sau sa nu imi stalceasca mc-ul numele la festivitatea de premiere. Mai vreau, ca organizator, sa vad multumirea si satisfactia in ochii invitatilor si ai pilotilor, vreau sa vad uimirea localnicilor cand vad masini pe care altfel nu le-ar vedea niciodata, sa vad cum trecerea caravanei vitezei in coasta lasa urme in bugetele localnicilor posesori de pensiuni, restaurant sau hoteluri. Si, nu in ultimul rand, ca jurnalist, vreau sa primesc informatii rapid si la obiect, sa am centru de presa, wireless in zonele de interes, sa vad ca stirea mea este preluata si de altii pentru ca sunt interesati.

Asta vreau…

Asta suna a campanie 🙂

Suna, dar daca te uiti pe listele cu candidati la alegerile de saptamana viitoare nu o sa vezi pe nimeni din Hatters Motorsport. Si daca te mai uiti la etapele de la Campulung ai sa vezi si ca se poate…

Cu cine votezi saptamana viitoare?

Daca nu mai pun niste pagini la platformele alea, domnii Abraham si Banca nu fac la un loc cat domnul Mazilu fara platforma. Pe de alta parte, domnul Mazilu incepe sa semene leit cu domnul Niculescu, nici nu e de mirare, cand te lupti cu un dusman puternic incepi sa ii iei din obiceiuri. Eu sper sa nu ni se intample ca de obicei noua, la romani, sa ajungem sa ii alegem pe unii ca sa scapam de altii si nu pentru ce stiu sa faca cei pe care ii alegem.

Le urez succes celor trei, unul dintre dansii va fi presedinte, sper sa reuseasca cel care va face, nu doar va spune, mai mult pentru motorsport. Eu ii promit respectivului ca, daca vrea, are cu cine…

One thought on “Norris Mageanu & eterna dilema : ” Eu cu cine votez ? ””

  1. Super tare comentariu la "Vrei sa faci o mica revolutie in automobilism…". Bravo Norris! Nu putem extrapola si la muuuuuulte altele?

Comments are closed.