Interviu cu Ene Sorin -“HAI”, dupa prima etapa de drift din CND

Unul dintre cei mai buni drifteri de la noi din tara si cu siguranta cel mai iubit de catre fani a avut placerea sa raspunda la cateva intrebari in exclusivitate pentru www.69hai.ro si www.motorsportnews.ro, dupa prima etapa de drift din Campionatul National de Drift, care a avut loc pe 14 martie la Romexpo.

Salut Sorin si bine te-am gasit in sezonul 2010 in care ai debutat cu o noua masina un Nissan Silvia S14A si cu care ai si reusit la prima etapa din Campionatul National de Drift sa te clasezi pe un merituos loc 2.

HAI: Salutari baieti !
In primul rand vreau sa va multumesc din suflet ca m-ati sustinut, m-ati incurajat pana in ultimul moment si ati crezut in mine, inseamna enorm pentru mine.

1. Spune-ne cateva cuvinte despre noua masina cum te-ai simtit la volanul ei, care sunt diferentele dintre Nissan si “Ursii” pe care i-ai avut?


HAI: Asa este, am decis sa incerc si altceva in materie de drift, aici facand referire la “noua” mea masina de drift pe care voi evolua de acum incolo. Este vorba de un Nissan Silvia S14A cu binecunoscutul motor SR20DET avand stock undeva la 200 de cai, eu impreuna cu echipa de la EXELIXIS reusind in urma modificarilor sa scoatem in jur de 400 de cai (fisele dyno se gasesc pe site-ul meu). Diferentele dintre cele 2 masini sunt foarte mari, mai ales in momentul schimbarilor de directie cand intervine transferul maselor. Este si mult mai stabila in comparatie cu BMW-ul e30,ceea ce o face mult mai controlabila si mai permisiva.

2.Stiu ca ai fost la un pas sa nu iei startul in aceasta prima etapa poti sa ne spui pe scurt care au fost problemele si daca masina a fost 100% gata duminica in ziua de concurs ?


HAI: Vreau sa va spun ca am trecut prin clipe de cosmar pentru ca la cateva ore dupa ce electronica masinii a fost setata, calculatorul s-a stricat, ceea ce a facut ca motorul sa nu mai porneasca. Acest lucru se intampla marti cu cateva zile inaintea inceperii primei etape a C.N.D. In ultimul moment (adica vineri) a ajuns din Grecia un alt calculator Haltech cu acelasi soft, motorul pornind dar nefunctionand in parametrii (motorul avea o functionare cat de cat buna doar daca il tineam turat la 2000rpm). O alta problema a fost frana de mana hidraulica care nu a functionat, ceea ce face foarte grea punerea masinii in drift. Nu am reusit sa setez suspensia pentru o tinuta cat de cat buna si multe alte probleme care toate adunate m-au solicitat si m-au obosit extraordinar. Cu toate acestea am reusit si cu putin noroc sa ma clasez pe locul 2.

3. Ce planuri mai ai pentru Nissan va mai suferi modificari sau va ramane asa in aceasta configuratie pentru intreg sezonul ?


HAI: Planuri cu masina sunt foarte multe si am multe idei in cap in legatura cu ceea ce vreau sa-i mai fac. Vreau sa ma axez foarte mult pe partea de siguranta (voi instala un roll cage si vreau sa imbunatatesc sistemul de franare cu unul mai performant) dupa care vreau sa lucrez si la partea estetica, dar toate acestea in timp pentru ca partea financiara nu-mi permite acum.

4. Ai schimbat ceva la masina dupa ziua de antrenamente de sambata sau ai participat duminica in aceeasi configuratie ?


HAI: Singurele ajustari daca le pot numi asa, au fost facute la suspensie. Am incercat sa o reglez in functie de traseu si de cum simteam masina.

5. Cum ti s-a parut noul traseu de anul acesta de la Romexpo ?


HAI: Traseul din acest an de la Romexpo a fost unul atat tehnic cat si de viteza, a fost super, mie mi-a placut, dar sincer a fost dificil pentru pilotii care sunt la inceput.

6. Ce parere ai de materialul de concurs al participantilor fata de anii precedenti, am vazut ca multi au venit cu masini noi, inclusiv tu.


HAI: Cu totii trebuie sa fim de acord ca acest sport se bucura de o evolutie si dezvoltare extraordinara, atat in randul participantilor cat si in cel al publicului. Putem observa ca sunt din ce in ce mai multe masini participante, din ce in ce mai bine pregatite si acest lucru nu poate decat sa ne bucure.

7. Cateva impresii despre prima etapa de drift ?


HAI: Trebuie pus accentul mai mult pe siguranta si confortul publicului. Este pacat pentru ca acest sport are din ce in ce mai multi adepti si incepe sa se faca din ce in ce mai cunoscut. Mai multa atentie si respect pentru public, eu personal tin foarte mult la public.

8. Ce obiective ai in sezonul 2010 si daca vei participa si la etape in afara tarii?

HAI: In limita posibillitatilor financiare eu as vrea sa particip la toate evenimentele nationale de drift, iar pe plan international imi doresc sa particip la 3 etape KOE – SERBIA,UNGARIA SI GRECIA.

9. Care este obiectivul pentru cea de-a doua etapa de drift din campionatul national de drift?

HAI: Important este ca pana la a doua etapa din C.N.D. sa pot remedia toate problemele si sa pot face cateva teste pentru ajustarea unghiurilor si a suspensiei, dupa care ramane de vazut.

10. La final cateva cuvinte pentru fanii tai care nu sunt deloc putini si la fiecare eveniment sunt alaturi de tine sa te sustina.


HAI: ASA CUM AM PRECIZAT SI MAI SUS, EU TIN FOARTE MULT LA PUBLIC SI VOI FACE TOT POSIBILUL SA NU-L DEZAMAGESC, SA FAC SPECTACOL SI SA AM EVOLUTII CAT MAI BUNE PENTRU A-L RASPLATI CUM SE CUVINE. MULTUMESC TUTUROR FANILOR SI VA ASTEPT LA CAT MAI MULTE ETAPE DE DRIFT SA MA SUSTINETI SI SA FITI ALATURI DE MINE.

credit foto : Claudia