Cel mai greu raliu din viata mea !

Echipajul Napoca Rally Academy ,Tempesta/ Dorin Pulpea, a terminat pe locul 20  a opta  etapa a Intercontinental Rally Challenge, Rali Vinho da Madeira. Ultima zi a competitiei portugheze a fost mai buna pentru cei doi. Tempesta a inceput  sambata cu un tempo mai ridicat decat cu o zi inainte, obtine al 18 timp al primei probe si, cu o evolutie in crescendo, stabileste timpi din ce in ce mai buni cu fiecare speciala parcursa: 17 pe PS 17, 15 pe PS 19 si 13 pe PS 20. Insa minutele pierdute vineri din cauza problemelor la sistemul de franare nu pot fi recuperate si echipajul Napoca Rally Academy ramane in cele din urma in a doua jumatate a clasamentului. 

S-a confirmat tendinta pe care o aveam, conform careia ziua a doua a raliului imi iese mai bine. Sambata am avut mai multa incredere, am inceput sa cunosc desenul virajelor de pe aceasta insula. Dictarea a fost facuta bine, dar a fost foarte greu, probe inguste, cu ziduri de o parte si de alta si trebuie sa ai incredere absoluta in ceea ce ai scris. Am recuperat un minut si numatate fata de vineri, am coborat si ecartul fata de primii la 2,6 – 2,7 secunde pe kilometru, am terminat probe in primii 15, eu zic ca a fost bine. Mai ales ca a fost prima noastra prezenta aici si am concurat cu benzina de la pompa, am incercat sa facem si noi un pic de economie.

” Daca nu am fi pierdut 4 minute si jumatate din cauza franelor, evaluarea pe care o facusem la inceput ar fi fost corecta. Puteam termina pe 13-14 si acesta ar fi fost locul nostru pentru prima prezenta aici, cu o dictare facuta cu doar doua treceri. Daca vom reveni anul viitor cred ca vom putea termina in primii zece, pe ultimele locuri din top 10. Acolo in fata se face, clar, un alt sport. Am incercat sa merg si eu pe trasele lor, nu am reusit in totalitate, dar am invatat multe. A fost cel mai greu raliu din cariera mea si a lui Dorin, dar cel mai frumos pe asfalt. Credem ca am invatat foarte multe lucruri, a fost un “masterat” pentru Bulgaria si Ucraina, urmatoarele doua raliuri pe asflat pe care le avem in FIA European Rally Cup (East), a declarat Tempesta.

Urmatoarul raliu pentru echipajul Napoca Rally Academy va fi, in perioada 27-28 august, Raliul Tara Barsei (macadam), a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri al Romaniei, apoi in 4-5 septembrie cei doi vor participa la Rally Sliven Bulgaria (asfalt), urmat de Yalta Rally Ucraina (asfalt), etape in FIA European Rally Cup (East), competitie in care Tempesta si Dorin incearca sa pastreze trofeul castigat anul trecut.

Andi Hutanu – ofiter de presa Napoca Rally Academy.