DAYTONA 500 – O cursa unica

Cu siguranta nu exista fan al motorsportului care sa nu fi auzit de celebra cursa de la Daytona. Este un eveniment unic si totodata cea mai importanta cursa din intreg campionatul NASCAR. Daca ar fi sa ii gasim corespondente acestei curse pe batranul continent acestea ar fi cursa de Formula 1 de la Monte Carlo sau Raliul Monte Carlo si cursa de 24h de la LeMans.  

 

Totul a inceput in anii ’50 cand cursa se desfasura pe plaja din Daytona si asta se datoreaza lui Bill France Sr., fondatorul NASCAR, care de la 5 dolari cat avea in buzunar cand a venit in Daytona a ajuns sa construiasca un imperiu. Motto-ul sau a fost “Intotdeauna da fanilor un show pe cinste” si astfel in 1956 a facut cel mai important pas in cariera sa cand s-a hotarat sa construiasca DAYTONA International Speedway. Constructia a durat 3 ani si a costat 3.5 milioane de dolari rezultatul fiind un tri-oval in lungime de 2.5 mile.

Prima cursa desfasurata pe circuitul de la Daytona este totodata cursa care a intrat in istorie datorita finish-ului controversat initial Johnny Beauchamp fiind declarat castigator, insa 60 de ore dupa o analiza a filmului de pe camera de filmat de la linia de sosire Lee Petty a fost declarat oficial primul pilot care a castigat prima cursa DAYTONA 500. Insa numele Petty avea sa ramana intiparit in istoria NASCAR atunci cand fiul sau Richard Petty avea sa castige DAYTONA 500 de sapte ori (’64; ’66; ’71; ”73; ’74; ’81). Supranumit “The KingRichard Petty a devenit sinonim cu NASCAR-ul 32 de ani de curse, 200 de victorii, sapte titluri de campion NASCAR (’64, ’67, ’71, ’72, ’74, ’75, ’79) si multe alte recorduri. Pentru a realiza diferenta dintre Richard Petty si restul pilotilor de NASCAR va spunem ca pilotul situat pe locul 2 ca si numar de victorii in cariera este David Pearson cu 105.

 

Revenind in prezent cursa ce va avea loc in 2011 la Daytona este una speciala si cu siguranta diferita de editiile anterioare pentru ca intreaga pista a fost reasfaltata pentru prima oara dupa 1979. Lucrarile au durat 6 luni au costat 20 mil $ si s-au folosit 50.000 de tone de asfalt pentru o suprafata de aproximativ 33 de acri. Unghiurile si inclinatia pistei au fost pastrate conform specificatiilor din anii ’50 insa datorita noii suprafete de asfalt a aparut o imbunataire in virajul al doilea al pistei acolo unde existau denivelari si astfel odata cu noua suprafata pilotii acum pot merge cu o viteza mult mai mare in acest viraj. Suprafata de asfalt este acum atat de neteda incat cei care se ocupa de pista au tinut sa ne demonstreze asta printr-un filmulet inedit cu ajutorul lui Freddie, care a devenit astfel cel mai rapid pestior de aur din lume.

A treia duminica din luna februarie este ziua cand se desfasoara DAYTONA 500, iar in acest an din pole position va pleca Dale Earnhart Jr. cu ocazia celui de-al 400-lea start al sau in NASCAR. El va fi secondat in primul rand pe grila de start de Jeff Gordon, cei doi obtinand primele locuri in urma celor mai buni timpi din “time trials”. Datorita procedurii unice a calificarilor la Daytona 500, cei doi piloti vor ramane in primul rand pe grila de start indiferent de rezultatele ce se vor inregistra joi cand vor incepe calificarile, asa zis-ul “Duel”.

Pilotii au avut deja ocazia sa se familiarizeze cu noua suprafata de rulare si cu ocazia cursei inaugurale de prezentare a masinilor “The Shootout”, cursa desfasurata sambata noapte in data de 12 februarie 2011, cursa castigata de Kurt Busch, dupa ce Danny Hamlin a fost penalizat pentru depasirea liniei galbene din partea de jos a pistei, lucru nepermis. 

 

Un lucru este cert, mai ales dupa ce lupta din ultima cursa a sezonului 2010 a fost una extrem de disputata, poate cea mai disputata din ultimii ani cand trei piloti s-au batut pentru titlul de campion NASCAR Sprint Cup, vom avea parte de o cursa interesanta si cu siguranta o noua pagina de istorie se va scrie la DAYTONA.

[nggallery id=119]