Etapa a-VII-a a CN de Endurocross ” Spectacol în munți “

Sâmbătă, 7 august la Cheile Grădiștei (zona Bran-Moeciu) cei mai buni rideri din România vin să își dovedească măiestria în cea de a doua ediție a Cheile Grădiștei Endurocross. Alex Gârbacea și Romeo Duicu, doi din piloții români care concurează în Campionatul Mondial de Rally-Raid, sunt cei care au creionat traseul cursei de sâmbătă.

După ediția din 2009, Alex Gârbacea (gazda acestei competiții), alături de coechipierii săi din Vectra Racing și-a dorit să facă din Cheile Gradistei Endurocross un eveniment de tradiție în zona Brașov – Moeciu. Așa că în acest an alături de Romeo Duicu, Alex s-a oprit din antrenamentele pentru Raliul Faraonilor (Egipt, etapa din C.M. de Rally-Raid) pentru a face traseul pe care sâmbătă sunt așteptați atât piloți de enduro cât și de motocros.

Evenimentul este inclus în Campionatul Național de Endurocross, fiind a șaptea etapă din acest sezon și totodată cursa la care pentru clasa A se va decide campionul acestui an.

Mani Gyenes, triplu campion național de enduro și endurocross și dublu câștigător al Red Bull Romaniacs clasa Expert, este principalul favorit la câștigarea cursei de la clasa A (avansați). Iar Lucian Neaga, snowboarderul care a câștigat în acest an Red Bull Romaniacs la clasa Hobby Single, vine la Moeciu să dovedească că se simte într-adevăr bine la munte și când rulează cu motocicleta.

Pentru că este vară și Dani Oțil a decis să profite cât se poate de mult de vacanță, vedeta tv pe 2 roți va debuta sâmbătă în Campionatul Național de Endurocross.

Ceva despre endurocross (sau endurocros)

–           Endurocrossul este o îmbinare între enduro și motocross fiind aleasa această formulă pentru a le oferi piloților și spectatorilor un adevărat show care durează o singură zi și în care

adrenalina (oferită de lupta cu secundele) este la ea acasă. Traseul este format dintr-o parte asemănătoare cu cea de pe circuitele de motocros și o parte (de regula peste 70% din

întreaga lungime) de enduro.

–           O cursă de endurocross = 1 ora în care trebuie să îți depășești limitele în off-road, să sari ca pe circuitele de motocros, să navighezi după semne și să urci pante abrupte în ritmul

competițiilor de enduro. Timpul de parcurgere al traseului pentru: clasa A = 2h + 1 tur, clasa B= 1h:30min + 1 tur, clasa C =1h + 1 tur, clasa Quad=1h+1tur.

–           Pentru un plus de spectacol startul la endurocross se dă în stilul Le Mans (concurenții aleargă către motociclete le pornesc și ulterior pleacă în cursă)

–           Categorie Fete – în campionat nu există clasament pentru fete, dar la Cheile Grădiștei Endurocross temerarele acestui sport vor fi premiate.

Program Cheile Gradistei Endurocross

Sâmbătă 7 august

08:00 – 11:00 Înscrieri și verificări tehnice (Complexul Cheile Grădiștei Fundata)

11:00 – briefing

11:30 – Antrenament clasa C (hobby)

11:50 – Antrenament clasa A (avansați) și B (sport)

12: 10 – Antrenament clasa Quad

12:30 – Formare grilă clasa C

12:40 – Start în cursa clasei C (1h + 1 tur)

14:10 – Formare grilă clasa A și B

14:20 – Start în cursa clasele A și B (clasa A 2h+1 tur, clasa B 1h30min+1 tur)

16:50 – Formare grilă clasa Quad

17:00 – Start cursa clasa Quad (1h+1tur)

18:30 – Festivitatea de premiere

Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo și de nr. de concurenți.

Cum ajungi?

Traseul de endurocross este amenajat în apropierea complexului Cheile Grădiștei Fundata.

Pentru a ajunge la Cheile Gradistei din Brașov respectiv București puteți urma ruta:

Cale de acces din Brașov: (31km) Brasov – Cristian – Rasnov – Tohan – Bran – Moeciu.

Cale de acces din București: București – Ploiești – Sinaia – Predeal – Râșnov – Bran – Moeciu.

Complexul se află între Moeciu de Jos și Moeciu de Sus, iar în acest an cartierul general al cursei va fi în partea nouă a mini stațiunii, zona numită Cheile Grădiștei Fundata. Pentru a ajunge la traseul de endurocross și la cartierul general al evenimentului urcați din Cheile Grădiștei Holiday Complex către Cheile Grădiștei Fundata.

Vezi harta:

Renatta Stepanov

PR Officer Vectra Racing