Andy Priaulx revine in BTCC

Ultima apariţie a lui Priaulx în BTCC a fost în 2002 şi, cu ajutorul tradiţionalului partener IHG, abia aşteaptă să se întoarcă pe unele dintre circuitele sale favorite din Marea Britanie. Triplul campion mondial de turisme priveşte cu încredere spre un an 2015 aglomerat: pe lângă BTCC, el va concura în European Le Mans Series (ELMS) – ca pilot oficial BMW – alături de BMW Sports Trophy Team Marc VDS, dar va participa, cu Turner Motorsport, şi în patru curse de anduranţă din United SportsCar Championship (USCC), în America de Nord.

BMW Andy Priaulx BTCC

Trei întrebări pentru… Andy Priaulx

Nu ai mai pilotat în campionatul de turisme al Marii Britanii (BTCC) din 2002. Cum vezi această revenire?
Andy Priaulx:
Simt că mă întorc acasă. BTCC se află în perioada sa de vârf, iar faptul că am şansa de a reveni într-un BMW, cu susţinerea IHG, este un vis devenit realitate. Este şi mai îmbucurător faptul că mă regăsesc într-o echipă precum West Surrey Racing a lui Dick Bennetts – campioană en-titre cu BMW. Dick şi cu mine am vorbit mult de-a lungul anilor, iar el este un tip pe care l-am admirat mereu pentru că este foarte bun ca inginer şi director de echipă. Pentru întoarcerea într-un campionat atât de competitiv, a fost cea mai bună decizie să mă alătur acestei echipe. Ştiu că va fi multă presiune, pentru că sunt maşina şi echipa campioane, dar sunt mulţumim şi îmi propun să mă lupt pentru locurile fruntaşe.

BMW Andy Priaulx BTCC 2

Acest anunţ a venit la câteva zile după ştirea că vei participa la unele curse din America, alături de Turner Motorsport.
Priaulx:
Aceasta este o completare ideală a programului meu. Mi-a plăcut America în sezonul trecut şi mi s-a părut un pic ciudat să nu mă întorc după ce am învăţat toate circuitele, mai ales că am avut evoluţii bune acolo. Să revin în clasicele de anduranţă, începând cu cursa de 24 de ore de la Daytona, este o continuare firească pentru experienţa mea, mai ales că este cu un model BMW, ceea ce o face şi mai valoroasă. Este o altă echipă despre care ştiu multe şi admir ceea ce face Will Turner. Să concurez în America şi în Marea Britanie, cu două echipe câştigătoare, este ceva cu totul special.

BMW Andy Priaulx BTCC 1

Concurezi şi în Europa, în ELMS. Cum vezi programul acesta?
Priaulx:
Este un program care mi se pare foarte interesant, pentru că încep al 13-lea sezon ca pilot oficial BMW. Este important ca BMW Motorsport să fie competitiv în acest campionat, aşa că toţi suntem foarte concentraţi în dezvoltarea unui pachet competitiv. Este un privilegiu faptul că revin în Europa şi sunt implicat în singurul program oficial din afara DTM. Pentru mine este un program foarte important.